Hernia de disc, tratată fără intervenţie chirurgicală

Hernia de disc este o boală tot mai des întâlnită. Mulţi oameni nici nu ştiu că suferă de această afecţiune şi cu atât mai puţin că poate fi tratată şi fără intervenţie chirurgicală. Care sunt simptomele, cum se pune diagnosticul şi cum se face tratamentul fără intervenţie chirurgicală aflăm de la Lorant Ferent, unul dintre puţinii reumatologi români specializaţi pe chiropractica în tratarea herniilor de disc.

Doctor showing anatomical spine with his pen in clinic

Ce este hernia de disc şi ce cauze duc la apariţia ei?

Hernia de disc este o boală reumatismală de natură neurologică ce se manifestă prin dureri de spate.Discul intervertebral care se află între două corpuri vertebrale are rolul de un amortizor de şocuri pentru corp. Acesta este alcătuit dintr-un inel fibros şi în centru de o zonă mai moale care se numeşte nucleul pulpos.Hernia de disc înseamnă când inelul fibros herniază, adica crapă, iar nucleul pulpos migreză comprimând sacul epidural, care conţine o multitudine de filamente nervoase. Hernia de disc poate să apară la orice disc de-a lungul coloanei, dar mai des întâlnită este în zona lombară şi cervicală.

Cum se manifestă hernia de disc?

Hernia de disc se manifestă prin contracturi musculare paravertebrale în zona unde se localizează afecţiunea,iar durerea radiază în principal pe traiectul nervului. De exemplu, la o hernie de disc lombară durerea radiază pe sciatic,adică în şold,fesă, coborând pe membrul inferior până în plantă. Deseori durerea este acompaniată de parestezii (amorţeli)locale.

Doctor examining back of female patient, selective focus, canon

Cum o tratăm fără intervenţie chirurgicală?

Hernia de disc în mare parte se tratează prin medicamenatie (antiinflamatoare) sau intervenţie chirurgicală. Din păcate este un tratament care nu oferă o certitudine de vindecare. Tratamentul medicamentos pe o lungă durată afectează foarte tare stomacul (flora microbiană), iar la sistarea ingerării lor durerea revine de multe ori. Deci este o soluţie de moment,de compromis. Intervenţia chirurgicală este de un risc ridicat fiindcă sunt o grămadă de terminaţii nervoase care pot fi lezate, iar recidiva herniei de disc este foarte, foarte mare. S-a demonstrat ştiinţific că terapiile alternative dau un rezultat deseori mai bun decât intervenţia chirugicala. De aceea operaţia trebuie să fie ultima variantă.

O terapie viabilă şi demonstrată ştiinţific este chiropractica. Prin această terapie se decomprimă nervul din sacul epidural prin manevre de manipulare osteo-articulare şi elongaţii.Este o terapie des şi tot mai mult folosită de mulţi medici renumiţi. Este o intervenţie non invazivă care după mai multe şedinţe scade durerea sau o înlătură de tot. Se poate efectua şedinţa chiar în perioada acută, când durerile sunt atroce, de multe ori printr-o şedinţă durerile scad şi până la 75-80%.

background-header-18-1.jpg

Cât durează recuperarea?

Un tratament complet conţine de la 5 până la 15 şedinţe.La sfârşitul tratamentului, bolnavul vă primi nişte exerciţii pentru întărirea musculaturii lombo-abdominale ca să se prevină apariţia din nou a durerii.

Sunteţi unul dintre puţinii medici reumatologi din ţară care fac chiropractică, de ce aţi ales acestă terapie japoneză?

Da, chiropractica are la bază medicina tradiţională asiatică. După cum se ştie,asiaticii de mii de ani se folosesc de terapii alternative ca să trateze o multitudine de afecţiuni.De atunci, această terapie s-a răspândit pe tot globul, suferind modificări de-a lungul timpului. Tot timpul se încearcă să se perfecţioneze tehnica adăugând şi cizelând manevrele. Chiropractica a fost prima dată întâlnită în afara Asiei în 1895 de un practicant al vindecării cu magneţi pe nume D.D. Palmer, din Davenport, Iowa. S-au înfiinţat facultăţi specializate pe chiropractică în foarte multe ţări. Este o terapie ce necesită cunoştinţe profunde în medicină,biomecanică,anatomie. Această terapie îşi are şi ea riscurile ei ca oricare alta, dar profesorii şi medicii dau dovadă de o stricteţe foarte mare în ce priveşte predarea acestei specializări.Riscurile sunt mult mai mici ca la o intervenţie chirurgicală.

Am ales această terapie alternativă fiindcă cred în puterea ei de vindecare, care s-a şi demonstrat de-a lungul timpului, pretutindeni, ca şi acupunctura, care la început a fost văzută cu scepticism mai ales în Europa, dar apoi fiind introdusă în multe sisteme medicale din diferite ţări. Chiropractica, încet-încet, îşi face drum în toate sistemele de sănătate de pe diferite continente.

img_3413-chiromedical-chiropractica-cluj

Având în vedere că e o tehnică mai puţin cunoscută, cam câţi pacienţi aveţi lunar?

Chiropractica fiind o terapie relativ nouă în România,mulţi pacienţi sunt sceptici în privinţa efectului asupra diferitelor boli. Dar cu timpul oamenii îşi dau seama că merită să încerce această varianta în defavoarea intervenţiei chirurgicale.

Ce costuri presupune tratamentul?

Costurile unui tratament sunt cu mult mai mici decât costurile pentru un tratament medicamentos sau intervenţie chirurgicală.

 

Articol aparatut in: Cotidianul.ro

Categories:

Posted by admin

1 Comments

  1. […] a facilita accesul la locul afectat, clinica Chiromedical dispune de un aparat unic in țară de diagnosticare al afecțiunilor de acest tip. Acesta […]

Comments are closed.