Aveţi dureri la nivelul cotului? Aţi fost diagnosticat cu epicondilită? La Chiromedical – Cluj Napoca puteţi beneficia de tratament pentru epicondilita prin chiropractica. Metoda este foarte eficienta si este folosita cu succes în occident.

Epicondilita este o inflamaţie a tendoanelor care se inseră pe condilii humerali, şi este rezultatul unor activităţi sportive de performanţă, sau consecinţa unor activităţi zilnice.

Poate fi de două feluri: epicondilita laterală sau „cotul tenismenului” şi cea medială „cotul jucătorului de golf”.

Epicondilita laterală este o inflamaţie a tendoanelor ce deservesc musculatura extensoare a mâinii şi care se află în partea posterioară a antebraţului. Această afecţiune se întâlneşte la aproximativ 5-8% dintre jucătorii de tenis, dar apare şi la violonişti, medicii chirurgi, persoanele care scriu mult, sau la gospodinele care muncesc mult prin casă şi solicită articulaţia cotului.

In epicondilita medială sunt afcetate tendoanele muschilor responsabili de flectarea mâinii pe antebraţ, şi flexia degetelor şi policelui.

Principala cauză a epicondilitei este suprasolicitarea si stresul provocat la acest nivel, dar poate sa apara şi în urma unui traumatism.

Cea mai mare incidenţă este prezentă la grupele de vârstă cuprinse între 40-50 de ani si la sportivii amatori – datorită lipsei tehnicii de joc.

Se manifestă prin durere şi sensibilitate la nivelul tendonului afectat – acesta poate iradia la nivelul antebraţului şi încheieturii, foarte rar în braţ (în caz de epicondilită laterală) datorită faptului că nervul radial are traiect prin partea laterală a cotului. De asemenea poate apărea slăbiciune sau atrofie musculară în antebraţ, crepitaţii în timpul strângerii de mână sau a mişcărilor de rotaţie efectuate din cot, imposibilitatea de a ţine greutăţi în mână.

Tratament epicondilita

– urmăreşte ameliorarea/eliminarea durerii, prevenirea şi combaterea inflamaţiei locale, prevenirea aderenţelor articulare, recâştigarea mobilităţii articulare, şi creşterea forţei/rezintenţei musculare, asigurând astfel revenirea cât mai rapidă a pacientului la activităţile zilnice.
Aceste obiective pot fi atinse la Chiromedical prin chiropractică – manipulare osteoarticulară.

Terapia de tratare a epicondilitei prin chiropractică nu este deloc dureroasă. Manipulările osteoarticulare vor fi precedate de manevre specifice de relaxare, şi totodată încălzire a musculaturii din zona afectată, având drept scop detensionarea musculaturii pentru executarea manevrelor.

Tratamentul pentru epicondilită presupune 2-3 şedinţe – în funcţie de gravitate.

Scopul nostru este de a trata epicondilita, oferind o metodă de tratament care permite revenirea pacientului la activităţile zilnice într-un interval de timp cât mai scurt.

Vă aşteptăm cu mult drag, şi vă promitem satisfacţie garantată în cazul în care aveți nevoie de tratament pentru epicondilită!