Chiromed oferă o metodă foarte frecvent şi cu succes folosită în străinătate pentru tratarea spondilozei cervicale, acesta fiind chiropractica sau altfel cunoscuta sub numele manipulări osteoarticulare.
Spondiloza cervicală este o afecţiune, care se manifestă printr-o uzură anormală a coloanei cervicale, ce afectează corpurile vertebrale şi discurile intervertebrale de la nivelul gâtului, precum şi conţinutul canalului spinal – rădăcinile nervilor şi/sau măduva spinării.
Este o degenerare legată de vârstă, apare, de obicei, după vârsta de 35-40 de ani.
În cazul spondilozei cervicale, discurile intervertebrale degenerate, adesea deplasate, pe de oparte presează nervii cranieni (durere, amorţeli-furnicături în mâini, contracturi musculare), pe de altă parte presează arterele craniene care trec între vertebrele cervicale (hipoxie cervicală, dureri de cap, ameţeli, ţiuit în urechi, etc.).
Spondiloza cervicala – Tratament nedureros prin chiropractică
Constă în manipularea cervicală, prin care discurile intervertebrale sunt aşezate la loc, astfel circulaţia sangvină revine la normal, nervii cranieni nu sunt presaţi – simptomele amintite dispar.
Terapia nu este dureroasă. Manipulările vor fi precedate de manevre specifice de masaj, pentru relaxarea, şi totodată încălzirea musculaturii din zona afectată, având drept scop detensionarea musculaturii cervicale pentru executarea cu succes a repoziţionării discurilor intervertebrale.
Tratamentul pentru spondiloza cervicală presupune aproximantiv 4-6 şedinţe – în funcţie de gravitate, cu o frecvenţă de o şedinţă/săptămână. În majoritatea cazurilor pe perioada terapiei nu este nevoie de tratament medicamentuos.
Scopul nostru este de a trata spondiloza cervicală cu succes, oferind o metodă de tratament cu efecte de lungă durată.
Vă aşteptăm cu mult drag, şi vă promitem satisfacţie garantată daca aveti nevoie de tratament pentru spondiloza cervicala!